Încolţită de mai mulţi ani de bănci, cu toate proprietăţile scoase la licitaţie, fosta deputată Luminiţa Iordache a făcut o magie. Un coleg de partid a fost cel care i-a cumpărat vila de la executorul judecătoresc şi apoi i-a vândut-o „pe firmă”. Firma familiei Iordache, Rodiana SRL, care a devenit proprietara vilei din Tătăraşi, are cifre de afaceri mici şi profituri de doi lei. Nu degeaba Iordache este membru UNPR: „Poate am împrumutat banii, nu ştiu, că eu nu i-am găsit pe stradă”, a spus ea când a fost întrebată de unde bănetul. Executorul judecătoresc care a vândut casa a aflat de combinaţie de la 7EST şi şi-a pus mâinile în cap: „Trebuie să informez creditorul despre această situaţie”. Legea interzice ca interpuşi să participe la licitaţii pentru bunurile unor debitori, dar specialiştii spun că premeditarea este greu de demonstrat.
Vilă în Tătăraşi, apartament pe strada Arcu, casa de vacanţă la Mănăstirea Humorului. Toate aceste proprietăţi ale familiei Luminiţa şi Constantin Iordache au fost scoase, în mod repetat, la licitaţie de portărei în încercarea de stingere a datoriilor de sute de mii de euro către mai multe bănci sau firme de recuperare creanţe.
În cea mai recentă declaraţie de avere a lui Constantin Iordache, din aprilie 2016, mai apare doar casa din Humor, care încă nu şi-a găsit cumpărător. Lipsa conturilor, pensia de 1.100 lei a fostei deputate şi salariul de 600 lei al soţului la firma Rodiana contrastează cu achiziţia unei vile de 190.000 de euro pe aceeaşi firmă Rodiana.
Casă cumpărată prin intermediar
Mircea Manolache, candidat UNPR la Consiliul Judeţean Iaşi, povesteşte deschis faptul că a cumpărat casa de pe strada Negel nr. 4 la rugămintea colegilor săi de partid, Constantin şi Luminiţa Iordache. „M-a rugat să o cumpăr eu pentru ca ei să o poată răscumpăra de la mine. Iniţial, m-am gândit s-o fac pensiune, apoi m-am hotărât să o vând familiei Iordache. Am cumpărat-o cu 800.000 de lei, am vândut-o cu 852.000 de lei. Din punctul meu de vedere am făcut o afacere bună, am scos profit”, ne-a spus Mircea Manolache. Afaceristul ieşean a fost singur la licitaţie şi a cumpărat casa plătind 75% din valoarea de evaluare.
Tranzacţia dintre Manolache şi Iordache a avut loc imediat după licitaţia din februarie 2016. Soţii Iordache au cumpărat casa pe firma lor, Rodiana SRL. Vânzarea apare în declaraţia de avere pe care Mircea Manolache a depus-o când a candidat din partea UNPR la Consiliul Judeţean Iaşi. Şi soţii Iordache fac parte din acelaţi partid.
De unde au avut bani?
Luminiţa Iordache a spus că nu mai este persoană publică şi nu este obligată să răspundă la întrebări. Până la urmă, a acceptat să dea câteva lămuriri, dar când întrebările au devenit incomode a spus că nu aude bine şi că va reveni cu un telefon, ceea ce nu s-a mai întâmplat. Despre banii pe care Rodiana i-a plătit pentru casa de pe Negel, Luminiţa Iordache nu a dezvăluit mare lucru. „Poate firma a luat un credit, nu? Că nu i-am găsit pe stradă. Poate am împrumutat acei bani”, a spus Luminiţa Iordache.
Firma Rodiana a avut, în ultimii 5 ani, cifre de afaceri cuprinse între 124.303 lei (anul fiscal 2014) şi 252.077 (anul 2012), iar profitul s-a învârtit între 9.000 – 39.000 de lei anual, cu pierdere de 154.894 lei în 2011. Datoriile la stat ale firmei sunt de 405.000 de lei, societatea fiind şi pe lista datornicilor la Primărie cu 17.000 lei. Are ca obiect de activitate subînchirierea de bunuri imobiliare iar singurul spaţiu pe care îl mai deţine este situat pe Bd. Ştefan cel Mare, peste drum de la Palatul Braunstein.
Misterul banilor cu care Iordache (foto mic) a cumpărat vila din Tătăraşi este de nepătruns
Trebuie informată banca
Executorul judecătoresc Mihai Florea, cel care a intermediat vânzarea vilei, a înlemnit când a auzit de această tranzacţie. „Vreau să mă gândesc cum pot evita o asemenea situaţie pe viitor”, spune el. Florea susţine că este pentru prima dată când i se întâmplă aşa ceva. „Totuşi, dacă tranzacţia a presupus că Mircea Manolache, cel care a cumpărat casa la licitaţia organizată de mine, să obţină un profit, nu este o infracţiune”, a adăugat el.
Informaţia este confirmată şi de avocatul Liviu Filip, care spune că într-o astfel de situaţie este greu de demonstrat că a existat o intenţie de fraudare. „Elementul cel mai greu de demonstrat aici este intenţia. Şi nu ştim detaliile din contractul de vânzare-cumpărare. Poate i-a dat casa cu plata în 10 ani, nu ştim”, a explicat Filip.
Totuşi, executorul judecătoresc Florea spune că trebuie să informeze creditorul – Garanti Bank. „Într-o astfel de situaţie trebuie să anunţ creditorul. Voi pune la dispoziţia creditorului aceste date, el va decide. Din punctul meu de vedere este un dosar închis, dar creditorul poate spune altceva”, a declarat Florea.
În acest an, tot pentru a recupera banii pentru Garanti Bank, executorul a încercat să execute silit firma Rodiana, dar demersul a fost blocat de instanţă. „S-a încercat recuperarea datoriei cu bunurile firmei”, a mai spus Mihai Florea.
Datorii peste datorii
Declaraţiile de avere depuse de Luminiţa Iordache în 2012 şi soţul său în 2016 arată diferenţe uriaşe între proprietăţile existente atunci şi cele de acum.
În anul 2012, familia avea o vilă amplasată pe un teren de 1.770 mp, în Tătăraşi şi o casă de vacanță pe un teren de 3.500 mp la Mănăstirea Humorului, un apartament în Iaşi, pe strada Arcu. Familia câştiga din salarii peste 70.000 de lei anual.
În declaraţia din acest an a soţului, figurează acum doar imobilul din Mănăstirea Humorului, acesta fiind în plină executare pentru o datorie de peste 120.000 de lei la Bank Leumi.
Apartamentul de pe Arcu a fost vândut deja, tot de către executorul Mihai Florea, cu 132.000 de lei, în contul datoriei de 221.000 de euro de la Garanti Bank.
Tot împotriva Luminiţei Iordache a existat o altă executare silită, pentru un credit de 429.000 de lei, luat de la BRD, în 2007, alături de fraţii ei. Imobilul gajat este situat pe strada Aurel Vlaicu.
Falimentul spectaculos al unei familii care a mizat prea mult pe politică
Falimentul familiei Iordache este unul dintre cele mai spectaculoase din Iași și exemplifică traseul meteoric al celor care mizează prea mult pe rampa politică pentru a reuși în viață. Luminița Iordache a fost unul din sponsorii importanți ai PSD Iași, fiind foarte devotată fostului președinte CJ Lucian Flaișer.
Ulterior, a fost marginalizată de liderul PSD Gheorghe Nichita, după ce băgase o avere în campania electorală din 2008. S-a refugiat la UNPR, unde sursele spun că a finanțat filiala cu sute de mii de lei. În campania din 2012 a fost printre cei mai mari sponsori ai UNPR la Iași, dar n-a reușit să ajungă deputat, pierzând la balotaj, rămânând doar cu gaura financiară și lecuindu-se de politică.
Apoi, a făcut alte investiții riscante, o fabrică de cartoane care n-a mers, restaurantul El Barin, de pe Ștefan cel Mare, care i-a produs pierderi mari, și, colac peste pupăză, chiriașul de la spațiul ultracentral, care îi aducea câteva mii de euro pe lună, a renunțat la contract. Acum, toate activele sunt sechestrate de bănci.
„S-a întins mai mult decât îi era plapuma”, este concluzia celor care au cunoscut-o de pe vremea când era deputat PSD.
Fiica Luminiţei a ajuns la Cadastru, deşi a absolvit Medicina
Condamnată la 6 luni de închisoare cu suspendare
Pe când era deputat în Parlamentul României, Luminiţa Iordache a angajat-o pe fiica ei la cabinetul parlamentar. Rodica Ioana Iordache a devenit referent în cadrul cabinetului condus de mama sa, cu un contract de muncă individual semnat chiar de deputata UNPR şi valabil din 2009 până la finalizarea mandatului. Fiica ei a câştigat, în acest fel, aproape 19.000 de lei. Procurorii au considerat acest lucru ilegal, iar judecătorii au condamnat-o pe mamă la 6 luni de închisoare cu suspendare. De anul trecut, noul loc de muncă al fiicei este la Oficiul de Cadastru.
Povestea Luminiţei de la capătul traseismului
Luminiţa Iordache a fost o apropiată a fostului primar de Iaşi, Constantin Simirad. A intrat în PSD, pe listele căruia a devenit deputat, în legislatura 2008-2012, după ce fusese consilier judeţean. În 2010, a demisionat din PSD şi a devenit independentă, după care a intrat în UNPR.
O vilă de cinci stele
Proprietatea familiei Iordache de pe strada Negel nr. 4, răscumpărată cu ajutorul lui Mircea Manolache, este impresionantă. În centrul unui teren imens, imobilul are demisol (67 mp), parter (112 mp, cu balcon de 6 mp şi terasă de 37 mp) şi etaj (108 mp, plus două balcoane de 14 mp).
Proprietatea a fost evaluată, la prima licitaţie, la 1,07 milioane de lei. Pentru acest imobil existau solicitări de executare silită de la Kruk International, BCR, BRD, Garanti Bank deţinând cea mai mare parte din masa credală – 80%.